sâmbătă, 31 mai 2008

Hai să fim proşti

Hai să fim proşti. De ce să nu recunoaştem, prostia are şi ea rolul, rostul şi valoarea ei. Când totul se reduce la puţin, când nu vezi dincolo de tapetul de pe perete, când digeri viaţa aşa cum ţi se oferă ea la prima vedere, eşti cam ferit de complicaţii. Într-o societate în care ne-am pierdut simţul controlului în ceea ce priveşte viteza, lui, prostului, i se dilată timpul fantastic. Sigur, până în momentul în care îşi va da seama că nu a lăsat nimic posterităţii, am spune noi, cei care ne ferim să fim etichetaţi ca fiind idioţi. Ghici ce, nu-i pasă. Dacă la sfârşit va putea face vreo numărătoare absurdă pe degetele mâinilor şi va ajunge la concluzia că are soţie, copii şi un loc de muncă, perfect - şi-a încheiat socotelile cu viaţa şi nici una dintre părţi n-a ieşit în plus faţă de cealaltă.
Şi oricum, de ce-ai citi o carte când există fata de la pagina 5, de ce ai viziona un film bun dacă telenovela de la 6 îţi prezintă viaţa fidel şi care-i rostul să asculţi o muzică decentă când maneaua lu' Guţă îţi unge sufletul cu "relatări" despre ce te-ar face fericit?
Poate singura pată pe viaţa simplistă a unui prost ar fi că ... e prost. Ce păcat că el se va considera întotdeauna mai deştept decât cei din jur si va avea grijă să "demonstreze" asta. "Respectele" mele vecinului de la 2 care îşi urlă inteligenţa din casetofon fără să-şi facă vreo mustrare de conştiinţă că locatarii mai "proşti" ca el se pot simţi complexaţi.
Eu zic aşa: nemurirea sufletului e un subiect off-topic, scoatem noţiunea de artă din vocabular, ignorăm tentaţia de a gândi, ne concentrăm pe nevoile primare, devenim proşti si găsim fântâna fericirii. Oare?

Niciun comentariu: